Echilibru

Ramase mut cu telefonul in mana. Citise mesajul de cel putin zece ori si totusi nu ii fusese de ajuns sa il proceseze. Intelesese ideea dar inca nu putea constientiza faptul in sine. Daca era sa faca o introspectie mai adanca, si-ar fi dat seama- si el stia asta- ca   intr-o masura mai mult sau mai putin mai mare, se astepta la asta. Dar cum speranta moare ultima, si in cazul acesta, dadu prea mult credit persoanei, si se lasase prea mult in baza sa. Ii era ciuda pe sine, dar nu pentru faptul ca isi pusese nadejdia in cineva, ci pentru ca nu isi facuse el un plan de rezerva. Se simtea descoperit, deznadajduit, intr-un impas pe care nu stia cum sa il treaca pentru nu a-s periclita viitorul si reputatia castigata pana atunci cu multa truda.

Deja se pierduse, nu mai reusea sa se adune si sa isi focuseze atentia pe ceea ce facea. Incerca sa se gandeasca la mai multe lucruri deodata, si sarea aleatoriu intre lucrurile pe care le avea de indeplinit.

Mana ii umbla haotic pe mouseul calculatorului, libera si necontrola de mental. Fara nici o comanda, pozitiona cursorul pe butonul de shut down. Calculatorul se stinse, avand pironit pe el privirea absenta a barbatului; un amestec de confuzie, deznadajduire, cu o urma de instinct ignorat, un instinct care ar fi vrut sa ii spuna ca ceva nu e bine, ca ceva a uitat....Un instinct care insa nu mai avu ragaz sa se exprime, caci barbatul se si ridica de la birou si porni spre nicaieri cu un amalgan de ganduri in cap, atat de amestecate ca si felurile de cascaval, care puse la cuptorul cu microunde, se amesteca intr-atat incat nu isi mai pastreaza individualitatea.

Ca un fulger, care nici el nu stia daca provine de la stomac sau de la creier, deci fara sa isi dea seama daca simtea sau constientiza senzatia de foame, realiza ca stomacul sau isi cere ratia alimentara. Isi aminti atunci ca ii promisese iubitei ca in seara aceea va gati o cina romantica. Duse instinctiv mana la buzunar si scoase telefonul mobil. Cu o graba neconstientizata, fara sa realizeze se grabea sa o sune pentru a nu-si lasa siesi prea mul timp de gandit. Nu vroia sa staruie prea mult asupra faptului, pentru ca numai si-ar fi dat seama ca ii parea rau mult mai mult decat credea.

La capatul firului, o voce blanda ii raspunse. Nu vorbi mult. Mai mult vorbi el. Ea doar il auzise. Si in plus, mai important decat toate, il ascultase. Raspunsul ei cald era un echilibru dintre incurajare si parere de rau, dar un regret sincer si calm, fara cea mai mica urma de invinovatire in directia barbatului. Si insusi raspunsul ei era o dovada ca pe langa faptul ca il ascultase, il si intelesese. Nu era prima data, si de fiecare data il intelesese. Refuza sa se gandeasca daca toate acestea au avut in timp un impact negativ asupra relatiei lor. Si refuza sa se gandeasca tocmai pentru ca lua in calcul posibilitatea raspunsului de care i-ar fi fost frica.

Barbatul vru sa incheie convorbirea cu promisiunea contramandarii cinei pe a doua seara, insa un moment de realism il facu sa isi inchita cuvintele.

Ii ura o seara placuta, mai mult nu putu. Isi puse telefonul in buzunar, cu atitudinea unui copil care a facut o pozna, dar pe care mama sa, in loc sa il certe aprig, ii priveste fara a scoate insa nici un cuvant.

Crampele stomacale ii reamintira ca nu mancase aproape nimic toata ziua. Isi ridica ochii cautand cu privirea un loc de unde sa isi poata lua ceva de mancare. Zari un minisupermarket de cartier, dar mintea ii era stapanita de gandurile lucrurilor pe care le avea de facut, si ca un mecanism de situatii de urgenta, pentru a se adapta crizei acute de timp in care se afla, ochii lui ii aratara, ca si cum numai el se afla acolo in circumstantele de fata, un fast food la coltul strazii lui. Alerga pana acolo si isi comanda ceva. Nici el nu stia ce. Prima optiune propusa de vanzatoare o si accepta. Platise si insfaca shaorma, fara sa se gandeasca nici o secunda ca pentru gastrita care il chinuia de aproape trei luni, o astfel de cina era ca si cand ar fi pus sare pe o rana deschisa. Isi infipse dintii in varful shaormei, fara sa se gandeasca mai intai la o “strategie de abordare”, si rezultatele nu inarziasera sa apara. Din portiunea posterioara a micului sau festin tasnii un amestec de maionezasi ketchup care se proiecta direct pe camasa si pe reverul costumului sau de firma. Ramase tintit cu ochii la dira care nu era de ajuns ca se proiectase pe amandoua piesele vestimentare, dar  parca spre a-i face si mai mult in ciuda, se scurgea cu rapiditate in jos. Vru sa stopeze avansarea stricaciunii si se repezi sa strearga cu servetelul. Numai apoi isi dadu seama ca mai rau facuse. Intinsese pata peste tot, astfel incat aceasta lua dimensiuni colosale. Nu mai avu rabdare sa se gandeasca pe mai departe ce va face cu costumul si unde il va duce la curatat.

Mintea lui se intoarse la ceea ce il preocupa si din cauza caruia isi  dadu si el seama ca toate aceste ii veneau ca o avalansa asupra lui.

Avea de tradus cursul si nu mai avea decat  doua zeci si patru de ore la dispozitie din care numai doua sau trei erau propriu zis libere.

Urca cate trei odata scarile blocului si descuie usa apartamentului sau. Aprinse lumina si se schimba in graba, aruncandu-s costumul in baie, fara sa il puna la spalat, negandindu-se ca pata se va usca si va fi mult mai greu de scos.

Isi aprinse laptopul si isi facu o cafea. Dubla. Fara sa tina cont ca in ziua respectiva mai bause inca patru. Si fara sa tina cont de palpitatiile pe care le avea atunci cand consuma mai mult de patru pe zi.

Se puse la birou si deschise documentul pe care il avea de tradus.

O durere vie de stomac se instalase, ca un tribut platit pentru cina sa nesanatoasa. Se ridica si lua dintr-o cutie o pastila de stomac. Se puse la birou insa randurile parca ii fugeau sub privire, o durere de cap amestecata cu o oboseala a ochilor ii dadea tarcoale.

Incerca sa isi readune fortele, sa reinvie, insa pe langa lipsa de energie, se confrunta si cu semnele de decompensare a organismului sau suprasolicitat. Constientiza ca se neglijase in ultima perioada si ca asta se vedea inclusiv in cercul vicios in care se angrenase fara sa vrea. Incercand sa le faca pe toate, nu mai avu grija de el, si neavand grija de el, se vedea acum in fata imposibilitatii de a le duce pe toate la bun sfarsit.

Isi ridica ochii din ecranul laptopului si ii indrepta spre fereastra. La blocul alaturat, doar cateva lumini mai erau aprinse. Simtea cum incet incet  pleoapele i se ingreunau. Deja a doua zi de lucru ii era periclitata. Stia ca avea sa se trezeasca obosit si ca  nu va avea nici un randament, dar nici asta nu conta acum, trebuia sa isi traduca cursul pentru a se prezenta onorabil in fata studentilor sai.

Incepu sa traduca insa parca si cuvintele, cele potrivite, pe care le cauta cu greu, stateau ascunse, captive parca in propria sa oboseala. Se lasa cu capul pe mana stanga, sprijinita-n cot, si pe nesimtie, mana cobora din ce in ce mai aproape de masa.

In spatele ferestrei, ultima lumina se stinse. Desi aprinse si cel de-al treilea bec candelabrului de plafon, fara sa se gandeasca o clipa la facturile care urmau sa ii parvina, in fata ochilor sai, se facea din ce in ce mai intuneric. Pleoapele i se unira si chipul iubitei i se contura din ce in ce mai bine.

Astepta sa auda ceva de la dansa, sa ii spuna ceva, insa nu auzea cuvintele. Le simtea. Asa cum facea ea si in realitate. Niciodata nu rostise, dar el stia, simtea cuvintele, ii citea gandurile si aprecia teama ei de a le rosti. Stia ca ea se gandeste ca el ar intelege gresit si ca ar fi o forma de acuzatie fata de el, si cumva tacit, astepta ca el sa isi dea singur seama si sa actioneze asa cum ea l-ar  fi sfatuit sa o faca.

Cu taote acestea, el stia ca ea il aprecieza, era convins de asta, si de aceea tot respectul si recunostiinta i-o oferea involuntar inapoi. Dar era ceva in esenta, in profunzimea acestui lucru, pe care el trebuia sa il desluseasca.

Poate ca nu acum.

Poate ca nu avea timp.

Sau poate ca spusese asta de prea multe ori.

Si poate ca nu avusese timp sa reflecteze asupra lucrurilor primordiale.

Si poate ca acum era timpul sa isi faca timp.

Sa se gandeasca. La rece, obiectiv si stringent.

Evitase sa dea piept cu gandurile lui, tocmai pentru ca apucase deja pe o cale si, asa cum se intampla de multe ori, ii era groaza, o groaza nefondata si imatura de nou, de schimbare.

Trebuia sa judece drept toate argumentele pro si contra si sa ia o decizie asupra strategiei si principiilor.

Intotdeauna fusese asa, un ambitios si un nemultumit, dar in sensul bun si constructiv. Vesnic cu o  dorinta de ascensiune si autoperfectionare, cu simt auto-didactic si cu o capacitate de a se incuraja pe seama propriilor rezultate concrete. Ii placea sa faca un lucru de la inceput pana la sfarsit, asa cum trebuie, cu simtul raspunderii si stia sa se bucure in modul cel mai educat si demn de lauda, de rezultat. Nu era infatuat si ingamfat de  rezultate, era doar multumit.

Numai ca, de multe  ori , sa faca tot si bine era o provocare aproape imposibil de realizat. Si ceea ce il frustra aproape, era nu timpul pe care si-l dedica aproape in intregime realizarii sarcinilor, ci faptul ca rezultatul nu era intotdeauna in toate cazurile stralucit, asa pe cum si-l dorea el.

De multe ori se gandea la asta, si ceva in sufletul sau ii ciobea multumirea.

De cateva ori ii trecuse gandul prin minte...Dar tot de atatea ori, fu reprimat de gandul antitetic, ca i-ar fi fost rusine sa ceara ajutor, sa plaseze, vrand sa se dezbare de sarcinile pe care le avea in slujba.

Adesea, cand gandurile acestea se zbateau in capul sau ca pe un camp de lupta, i se intampla sa auda ca prin vis, vocea mamei, care, de pe cand era copil, si incepuse sa i se contureze personalitatea, ii spusese ceva.

Ca lucrul cu adevarat impotant nu este sa le faci pe toate, si sa le faci bine, pentru ca acest lucru este intotdeauna utopic. Mult mai important si mai demn de apreciat este capacitatea unei persoane de a se autoevalua obiectiv si de a-si stabili capacitatile in concordanta cu realitatea. Nu e o rusine sa accepti ca nu le poti face pe toate , si ca nu te poti angaja pentru toate cate ai de facut in viata de zi cu zi, insa se poate spune ca esti demn de admirat daca iti dai seama si alegi sa faci atatea cat stii ca poti sa le faci bine.

E cu atat mai pretioasa capacitatea unei persoane de a discerne franc atunci cand vine vorba de propia persoana, si simtul realitatii atunci cand vine vorba de autocritica. Pentru ca mai ales in acest din urma aspect, primordial e doza, atat de critica cat si de indulgenta si faptul ca, in final, combinatia acestor doua iti defineste actiunile viitoare, deciziile si viziunea.

Iar telul tuturor lucrurilor, inclusiv in cazul de fata, e echilibrul.

Fara el, nimic nu exista, o extrema nasta alta, iar cea viitoare asigura un cerc vicios, un cerc inchis.

Stia toate lucrurile acestea, dar nu avu timp sa se puna fata in fata cu gandurile lui.

Deschise ochii si puse hotarat mana pe mouse. Accesa link-ul. In cateva minute primi confirmarea crearii contului. Tasta ceea ce avea de tastat cu hotarare si cu siguranta de sine ca face ceeea ce trebuia facut.

Se spala pe dinti si fu surprins intr-un mod ciudat placut de sentimentul de eliberare pe care il identifica in adancul sufletului.

Dupa multe nopti, parca nici el nu mai stia cate, puse linistit capul pe perna.

A doua zi dimineata, avu din nou acelsi sentiment placut din ajun, desi realiza ca in graba sa spre casa, gandindu-se la cursul pe care il avea de tradus, uitase sa salveze documentul final, ceea ce ii periclita o saptamana intreaga de munca.

Cu toate acestea, in sinea lui nu se mai putea lamenta, parca o stare de semiparalizie calmica ii invadase intreaga fiinta.

Se simtea absolvit si linistit, asa cum te simti cand treci printr-o cumpana si realizezi rezolvare in ultimul moment, ferit fiind de catastrofa.

Intelesese. Asta era esential. Asa cum intelesese si ea, asa cum si in cazul lor, asta fusese secretul.

Se duse la servici asteptandu-se in sinea lui ca toate sa decurga bine.

La plecarea de la birou o suna si stabili cu ea cina romantica in seara aceea. Pe cand ajunse acasa, deschise pagina de net cu o incredere totala si ar fi putut spune, cu o nerabdare de copil.

Stia ca increderea nu poate muri, ca exista si vor exista oamnei care prin ceea ce sunt, o pastreza vie in oamenii ce-i inconjoara.

Descarca cursurile si se asigura ca plata se realizase. Ii scrise un mesaj de multumire persoanei. Desi nu il cunoastea, nu il vazuse si nu stia nimic despre el, avea un sentiment de recunostiinta fata de acesta.

Se simtea bine, si multumit. Realiza ca uneori trebuie sa pui pauza si sa reevaluezi, sa accepti noul, sa te adaptezi, pentru ca intr-adevar sa te mentii un profesionist.

http://microjoburi.ro/